Dorim să clarificăm această situație, motiv pentru care vom atașa mai jos poze cu întreaga noastră conversație. Acolo se poate vedea clar că am menționat din ce este confecționată rochia, iar doamna a aprobat acest lucru înainte de realizare. Nu știm de unde a luat că rochia este din mătase, pentru că nu am discutat niciodata despre asta.
Totodată, la ultima probă nu a menționat că dorește ca rochia să fie strâmtată mai mult, și bunica doamnei (care a spus că este croitoreasă) a spus ca este perfect așa, am strâmtat exact cât ne-a cerut. Iar în momentul în care a plecat din magazin a fost foarte încântată de rezultat și urma să faceți restul de plată pentru rochie. A semnat și actul de predare – primire, care confirmă că nu avea pretenții și că totul este cum și-a dorit.
Dacă atrageți atentia la pozele postate de doamnă, se poate vedea că diferența dintre cele doua este foarte mică.
A luat decizia de a merge în altă parte să strâmteze rochia ,fără ca să discute înainte de asta cu noi, și după să ceară discounturi.
De asemenea, dorim să subliniem că nu a existat nicio amenințare din partea noastră. Am precizat doar că, în cazul neachitării contravalorii rochiei, vom fi nevoiți să transmitem cazul avocatului nostru — o procedură firească în astfel de situații.
Ne dorim ca toate colaborările noastre să se desfășoare în mod corect și transparent și regretăm orice neînțelegere apărută. Nu este normal să se ia niște decizii fără ca să discute mai întâi de toate cu noi și după să ne acuze că nu am dorit să remediem situația.
Mulțumim